Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civila
Dosar nr. 7555/300/2012
Pronuntare amanata la data de 19.06.2014
DOMNULE PRESEDINTE,
Subsemnatul BUCURESCU VLAD, in calitate de recurent-reclamant in prezenta cauza, formulez
CONCLUZII SCRISE
Prin care, respectuos solicit instantei sa admita recursul, sa modifice in tot Decizia civila 1314A/18.12.2013, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a civila in dosar nr. 7555/300/2012, iar pe fond sa respinga apelul formulat de intimata Grigore Isabelle Margareta, cu consecinta mentinerii hotararii primei instante ca fiind legala si temeinica.
Cu cheltuieli de judecata pe cale separata.
Deoarece am detaliat motivele de nelegalitate atat in cuprinsul recursului, cat si in concluziile orale, nu vom mai insista foarte mult asupra acestora, ci asupra situatiei de fapt, mai ales ca analizarea corectitudinii cu care a fost retinuta incidenta anumitor motive de drept de catre instanta de apel nu se poate realiza decat prin aplecare asupra situatiei de fapt.
Pentru inceput aduc in discutie „relatiile tensionate” evidentiate de intimata mai mult decat este cazul. Piesele de la dosar atesta ca nu am negat niciodata ca exista relatii oarecum tensionate intre noi, asa cum nu am negat ca divortul, cel putin in ceea ce ma priveste, a fost o binecuvantare. Cu toate acestea, o simpla trecere in revista a corespondentei electronice releva ca toate comunicarile partilor sunt centrate strict pe aspecte ce tin de copil, iar modul de adresare, de cele mai multe ori nu depaseste stadiul „intepaturilor” ce se intalneste chiar in cadrul unor familii inchegate.
Nu trebuie uitat ca tensiunea de care vorbeam mai sus este data, in primul rand, de frustrarea unui parinte caruia i se refuza constant se fie parte la procesul decizional in privinta propriului copil, desi toate comunicarile depuse de o parte sau de cealalta demonstreaza ca au ca scop exclusiv gasirea celor mai bune optiuni pentru viata si educatia lui Horatiu.
Pentru ca din tot probatoriul administrat in etapele procesuale parcurse deja rezulta ca niciodata nu am fost consultat si, cu atat mai putin, cooptat de intimata in luarea deciziilor importante ce-l privesc pe Horatiu, mai inainte de orice altceva, trebuie sa subliniez ca rolul unui parinte, indiferent care, este mult mai important in viata copilului sau, decat sa-l conduca la activitatile alese exclusiv de celalalt parinte, iar atunci cand activitatile la care ne referim au ca obiect alegerea scolii si felul invataturii, starea de sanatate si chiar activitatile extracurriculare, realizam ca persoana prejudiciata in mod real este chiar cea care trebuie protejata – copilul.
Reamintesc instantei ca programul de legaturi personale de care beneficiem eu si Horatiu ocupa aproximativ 45% din timpul anului, adica minimum 150 zile. Acest procent capata o cu totul alta greutate daca tinem cont ca diferenta de 200 zile este impartita de copil intre domiciliul intimatei si cel al bunicilor materni, balanta inclinand ca timp in favoarea acestora din urma. Prin urmare, cel putin din perspectiva intinderii, se remarca faptul ca Horatiu este preponderent in grija si ingrijirea subsemnatului. Cu toate acestea, eu, ca tata, nu am niciun cuvant de spus atunci cand vine vorba de alegerea scolii, afland acest lucru doar dupa efectuarea inscrierii. Eu, ca tata, si Horatiu aflam abia cu ocazia festivitatii de deschidere a anului scolar ca a fost mutat de la o clasa la alta. Cred ca este usor de imaginat atat uimirea copilului, cat si stanjeneala mea cand intimata ne-a spus pur si simplu ca nu ne-am asezat in careu in dreptul clasei corecte. Tot lesne de imaginat este frustrarea mea ca parinte atunci cand Horatiu a fost retras de la clubul sportiv de tenis la care il inscrisesem cu acceptul intimatei si mutarea sa intempestiva la un alt club. Mutarea a fost determinata doar pentru ca cei doi antrenori au confirmat printr-o adeverinta faptul ca niciodata nu am adus copilul bolnav la antrenamente, asa cum a sustinut intimata, inclusiv in prezentul dosar. Iata cum, dintr-o data, performantele profesionale ale acestor antrenori nu au mai contat, cum nu a mai contat nici faptul ca ii acordau o atentie sporita lui Horatiu si nici faptul ca eu suportam costurile antrenamentelor, primordiala a fost doar indepartarea copilului de la un beneficiu ce mi se datora.
Asa cum am aratat si in motivarea recursului, exemplele ar putea continua destul de mult, dar de departe cel mai sugestiv si, totodata, important aspect este in legatura cu problemele de sanatate, ma refer la imprejurarea legata de consultul ortopedic. Lasand la o parte faptul ca subsemnatul am fost cel care am semnalat aceste probleme intimatei, relevanta are faptul ca intimata refuza sa imi permita sa merg cu copilul sa-i pot face o radiografie, iar domnia sa considera ca investigatiile facute sunt suficiente si diagnosticul multumitor. Cum as putea eu ca parinte sa ma multumesc cu un singur diagnostic, pus fara a se efectua nici macar o singura radiografie, in conditiile in care vorbim de o afectiune a oaselor si articulatiilor? Cum sa ma multumesc cu un simplu masaj kinetoterapeutic, in conditiile in care toate recomandarile medicilor specialisti pentru astfel de afectiuni trimit la incaltaminte ortopedica, singura apta sa forteze o repozitionare corecta si o remodelare a reflexelor de mers? Diagnoticul pus pe baza tuturor analizelor si probelor aferente si recurgerea la tratament corespunzator reclama nu doar cooperare din partea parintilor, dar si responsabilitate si rapiditate, pentru ca aceasta afectiune poate avea drept consecinta deformarea ireversibila a coloanei vertebrale.
Chiar in conditiile in care am accepta ca diagnosticul pus in conditiile aratate este corect, oare nu este datoria noastra de parinti sa intreprindem tot ceea ce depinde de noi pentru verificarea rezultatului si optimizarea tratamentului? Eu consider ca raspunsul este pozitiv, din pacate subsemnatul, pentru ca nu beneficiez de autoritate parinteasca comuna, nu pot lua trimiterea imperios necesara de la medicul de familie, acesta fiind atentionat in acest sens de intimata.
Un alt motiv pentru care este necesara exercitarea in comun a autoritatii parintesti este dat de imposibilitatea subsemnatului de a deschide un cont bancar pentru studii pe numele copilului. Poate nu este le fel de important ca cel amintit anterior, dar in acest moment, in virtutea hotararii de incredintare, pronuntata in temeiul Codului Familiei, este obligatoriu sa desemnez ca imputernicit pe intimata, adica practic sa-i dau acces nelimitat la un fond de care doresc sa beneficieze doar copilul atunci cand va incepe cursurile universitare.
In cadrul concluziilor orale, intimata a sustinut tendentios ca in baza hotararii primei instante, subsemnatul am exercitat autoritatea parinteasca. Daca acest lucru ar fi fost real, la aceasta ora cu siguranta ca Horatiu ar fi fost inscris la cursurile de limba engleza pe care si le doreste, cel putin pentru perioada in care se afla sub ingrijirea mea, or acest lucru nu doar ca nu a fost posibil, dar chiar mi s-a atras atentia ca franceza este limba ce trebuie aprofundata. Nu pot decat sa intreb, de ce doar franceza? De ce nu si engleza, cand se stie ca in ziua de azi aproape ca nu mai poti deschide un calculator daca nu cunosti aceasta limba? Ce este rau ca un copil sa cunoasca doua sau chiar mai multe limbi straine?
Tot tendentios s-a afirmat ca nu l-am lasat pe Horatiu la un concurs de desen. Inscrisurile depuse la ultimul termen de judecata atesta ca eu am fost cel care l-a insotit la concurs, ca eu i-am pus la dispozitie ustensilele necesare si tot eu am achitat costurile aferente. Ce nu spune intimata este ca l-a inscris pe Horatiu la respectivul concurs, fara sa ma consulte, desi stia exact ca urma sa se desfasoare in perioada in care copilul se afla la domiciliul meu. O posibila explicatie a acestei inscrieri intempestive este ca o informasem ca in ziua respectiva veneau din provincie parintii mei, special pentru a se intalni cu Horatiu. Daca eu sunt intr-adevar indezirabil, bunicii paterni ce vina au?
Reiterez riscul major ca intimata sa plece definitiv cu Horatiu din tara, fapt ce la modul concret ar echivala cu imposibilitatea de a-mi mai vedea copilul. Desigur, in intampinare intimata a sustinut, tot tendentios, ca ar fi vrut sa plece in Grecia in vara trecuta, dar eu am refuzat sa-i dau acordul. Acest refuz este o inchipuire, pentru simplul fapt ca nu ar fi avut nevoie de acordul meu notarial pentru o astfel de plecare, hotararea anterioara de incredintare, producand inca efecte juridice depline, scutind-o astfel pe intimata de obtinerea ipoteticului acord.
In conditiile in care autoritatea parinteasca s-ar exercita in comun, bineinteles ca nu as putea sa-i refuz copilului oportunitatea de a pleca in strainatate, dar as avea certitudinea ca as fi informat asupra destinatiei, duratei, traseului, conditiilor de cazare, etc., iar in caz de nerespectare a conditiilor prevazute in acord, dreptul international mi-ar furniza parghiile legale cu care as putea actiona in consecinta.
Chiar in conditiile in care, prin absurd, as refuza sa dau un astfel de acord si tocmai pentru ca refuzul ar semnifica un abuz de drept, intimata ar avea deschisa calea unei actiuni prin care sa solicite suplinirea consimtamantului subsemnatului, iar abrogarea fostului art. 18(2) din L 272/2004 nu constituie un impediment prin prisma disp. art. 5 (2) NCPC, pentru ca un judecator nu ar putea sa lase nesolutionata o cerere pe motiv ca „legea nu prevede, este neclara ori incompleta”.
Intimata a mai adus in discutie existenta unui ordin de protectie, ce se referea strict la domnia sa, dar nicio clipa la copil. Faptul ca am contestat aceasta hotarare la CEDO este lipsit de relevanta, important de subliniat insa este faptul ca la judecata respectiva mi s-a incalcat in mod flagrant dreptul la aparare, fiindu-mi respinsa atat proba testimoniala, cat si interogatoriul, adica exact probele ce ar fi demonstrat ca niciodata dupa divort nu ne-am certat in prezenta copilului si ca toate plangerile si sesizarile adresate diverselor institutii erau determinate de ignorarea mea ca parinte si de complicitatea colegelor de serviciu ale intimatei in a-mi furniza informatiile solicitate despre copil. Da, au existat candva niste mail-uri nu tocmai ortodoxe, dar erau din perioada imediat urmatoare divortului, adica cu 3-4 ani inainte de cererea de emitere a ordinului de protectie. A avut acea actiune un motiv real si serios la baza? Da, procurarea unei arme in apelul exercitat in prezenta cauza, pentru ca daca motivul ar fi fost altul, adica unul cu adevarat real si serios, imediat dupa expirarea termenului de 6 luni, s-ar fi inregistrat o cerere similara.
In final, mai trecem o data in revista, succint, motivele ce in opinia noastra atrag nelegalitatea hotararii recurate:
a) Raportat la prevederile art. 398 C.civ. coroborate cu art. 36 (7) din L 272/2004, in speta nu este incident niciunul dintre motivele intemeiate ce ar putea fundamenta exercitatea autoritatii parintesti in mod exclusiv de intimata. Desi enumerarea din lege este exemplificativa, se remarca cu usurinta ca suntem in prezenta unor cazuri de o gravitate sporita, ce comporta un risc major asupra copilului, or in speta este vadit si demonstrat cu probe ca prioritatea mea o reprezinta binele lui Horatiu.
b) Raportat la prevederile art. 403 C.civ., atat imprejurarile de fapt, cat si conjunctura legislativa au suportat schimbari semnificative fata de data la care a fost pronuntata incredintarea copilului spre crestere si educare intimatei. Schimbarile imprejurarilor de fapt devin mult mai transparente daca facem trimitere la criteriul varstei copilului, acum are 8 ani si alte nevoi fata de acum patru ani cand a fost pronuntata hotararea mentionata anterior.
c) Motivarea este contradictorie in raport cu dispozitivul, mi se recunoaste dreptul de a fi informat si de a participa la luarea deciziilor privind copilul, dar imi este retrasa exercitarea in comun a autoritatii parintesti acordata de prima instanta.
Desi mi se recunoaste de facto acest drept, de jure imi este refuzat sau mai bine zis retras.
d) Desi criteriul disponibilitatii parintelui custodian de a-l implica pe celalalt parinte la luarea deciziilor este unul cu o semnificatie aparte, si in speta avem dovada lipsei acestei disponibilitati, este sanctionat exact parintele care reclama aceasta realitate, iar nu cel vinovat, care este incurajat prin decizia recurata sa persevereze in aceasta conduita.
e) Instanta de apel adauga la lege, apreciind, in lipsa totala a unei astfel de prevederi, ca in speta pendinte, autoritatea parinteasca s-ar putea exercita in comun doar in conditiile in care eu as putea proba ca intimata incalca grav interesele copilului si conduita sa ar avea consecinte daunatoare asupra acestuia.
Asa cum am mai aratat, incalcarea grava a intereselor copilului si conduita daunatoare ar putea atrage incidenta cu totul altor institutii juridice, dar in niciun caz nu ar putea constitui temei pentru mentinerea exercitarii exclusive a autoritatii parintesti, mai ales ca parintele necustodian este departe de ipoteza retinuta de instanta de apel.
Pentru toate aceste considerente, rog instanta sa-mi ofere sansa de a fi parinte in sensul deplin al acestui cuvant si reiterez solicitarea de admitere a recursului astfel cum a fost formulat.
In drept, art. 146 C.p.c.
Va multumim,
BUCURESCU VLAD,
Dreptate pentru Horatiu! 